În oglindă

Partea proastă: Sunt malițioasă, de multe ori – intolerantă, insistentă și încăpătânată, blazată adesea, introvertită, pisăloagă, capricioasă, posacă, plicticoasă, pudică – nu neapărat în vestimentație, dar totuși legat de haine (în sensul că nu fac plajă topless, mi-e jenă să mă dezbrac la salon și la doctor, chiar când sunt doar femei în încăpere, și mai sunt și alte situații, ceva mai intime), vulgară în limbaj (abuzez în special de „căcat” și alți termeni din gama copro/scato; parcă ceva mai puțin totuși, după ce am ieșit din presă), am idei preconcepute, prejudecăți (dar nu luate din reviste și nici în dormitor), am idei primite de-a gata, dar numai din cărți, am complexe de inferioritate și față de părți ale corpului meu, și față de inteligențele pe care am avut norocul și le-am întâlnit în viața mea, îl ironizez pe EL în fața prietenilor lui pentru mici/mari defecte, mă uit pe facebook în fiecare zi, așa cum îmi verific zilnic și e-mailurile, sunt preocupată mai mult de look decât de sănătate, nu port pălării, îmi dau cu parfum și nu știu niciodată când e prea mult că am nasul înfundat (o rinită cronică, maică), mă dau în vânt după modă și arăt la fel ca multe alte femei din București sau de-aiurea, nu știu să fiu misterioasă și ca nimeni alta, merg mai ales cu mașina, mai precis cu taxiul, fiindcă sunt tot timpul pe fugă, nu mai pot să fac nod la cravată, deși când eram adolescentă eu îi făceam nod tatei, am uitat între timp, mă întristează că EL nu-mi cumpără flori, dar nu mă plâng de asta decât de două ori pe an (apreciez dacă gestul e făcut din proprie inițiativă și niciodată când e executat la cerere), cumpăr încă multe cărți pe care nu apuc să le citesc imediat.

Partea bună: Ei, da, nu sunt și nu am fost niciodată geloasă, nu se pune momentul acela în care am simțit că mor de durere când am văzut-o pe stradă pe cea care mi-a urmat în patul lui sau pe aceea care l-a avut pe cel după care eu doar am oftat (asta e durere, nu gelozie; durerea duce la leșin – gelozia la isterie și păruială), nu cercetez buzunarele cămășilor și pantalonilor pe care le spăl cu tot ce au prin ele, nu mă uit în telefonul lui, nu întreb cine îl sună și nu caut urme de trădare. Nu sunt și nu am fost nicicând isterică, deși sunt a dracului  – ”cel mai rău om de pe pământ”, mi s-a spus și-mi asum de atunci titlul -, sunt spontană (dar ăsta e un defect mare, care îmi cauzează o mulțime de necazuri, însă nu mă pot abține; nu-i o calitate, clar), nu-mi place să scriu SMS-uri și urăsc să vorbesc la telefon (îmi place însă să scriu scrisori pe hârtie sau în format electronic – când nu am alte adrese), nu apelez la rimel și ruj decât cel mult o dată pe zi și asta numai dacă ies din casă, îmi place un singur model de pălărie, care nu-mi vine însă bine pentru că am capul mic și arăt ridicol, am dulapul plin de eșarfe, pe care le port și iarna și vara, și toamna și primăvara. Pe unele chiar și în pat, când vreau să dorm și mă doare capul (îmi construiesc un fel de turban sau mă transform în beduin – cu eșarfă și ochelari de somn cu elastic pe deasupra), am întotdeauna unghii scurte, fiindcă dacă nu se rup ele, le rup eu, dar nici asta nu e o calitate, pe cele de la mâini nu le colorez decât o dată – de două ori pe an și rezistă astfel maximum o zi, mă bucur să le văd ca niște acadele colorate, mă fac să mă simt ca un copil, apoi, tot ca un copil le scrilejesc, pe rând, înainte de a vedea dizolvantul, dar nu-mi pun pe ele sclipiciuri ever, nu port decât un inel, nu suport să port brățări, deși îmi plac, rareori port totuși o brățară verde din malachit primită la pachet cu alte suveniruri negociate strașnic în Zambia, nu suport nimic pe mâini, nici măcar ceasul (deși lucrez la partea asta, sunt atâtea ceasuri frumoase pe lume!) – dar nici astea nu sunt calități, nu merg prea des pe tocuri, deși îmi plac tocurile înalte și mi-ar prinde bine dacă m-aș simți bine cu ele, am o grămadă de pantofi înalți pe care îi încalț foarte rar, merg enorm de mult pe jos atunci când îmi permite timpul (cel mai adesea însă mă arunc într-un taxi și zbor încotro am treabă), îmi place însă enorm să mă plimb, asta, recunosc, e o calitate, dar nu plimb câini pe nicăieri, pentru că nu am câine chiar dacă iubesc animalele, așa că nu sunt pusă în situația de a strânge după câini (strâng oricum destule după cei din casă și nu sunt animale), nu fumez, beau vin, cam mult uneori, da, țin la beție, mă îmbăt extrem de greu și rar, de regulă de la coniac, pe care îl și evit din cauza asta. Și, da, gătesc cu plăcere, inventez tot felul de lucruri, calc cămăși și pantaloni și cos cu drag, dar nu-mi place să spăl vase, deși fac asta zilnic, nu cert pe nimeni dacă îmi ia flori, chiar când gestul e la cererea mea, și nici n-aș face mutre dacă aș vedea un bărbat lăcrimând la filme, n-aș avea cum, când eu plâng cu lacrimi de crocodil la multe scene, m-aș simți oribil dacă cineva ar lăcrima la problemele mele (îmi plâng eu destul de milă, nu e nevoie să mai fiu și demnă de milă sau să storc și lacrimile altora), nu disprețuiesc nicio fostă a nimănui, pentru că nu-mi place să scuip pe morminte și, cum fiecare fost a murit undeva cândva în noi, pentru ei nu am decât momente de tăcere ori cuvinte de apreciere, nu suspectez pe nimeni de complexe oedipiene sau altfel, întotdeauna i-am îndrăgit pe cei care-și adoră mama, poate și pentru că m-au adorat toate mamele posibile soacre pe care le-am cunoscut, îmi plac romanele pline de moarte, ca și tot ce ține de morbid sau macabru, de la cimitire la trupurile inerte (asta o fi o calitate?; mă mai gândesc), știu cât e de minunat să asculți Pink Floyd și Led Zepp, de exemplu, deși nu înțeleg de ce trebuie să stai cu căștile în urechi să-i asculți în casă când poți da drumul la muzică să se audă pur și simplu, fără să sară geamurile totuși, mă uit la desene animate, nu la toate și nu oricând, așa cum mă uit și la sit-com-uri, nu la toate și nu oricând și găsesc că și Shakira e grozavă, nu atât în vreun album cât mai ales cum se mișcă, cum poate răsuci bazinul, o spun eu care am mobilitate de-mi pot ține picioarele după gât, dar cu toate astea nu pot dansa din buric. Da, e cazul să mă strădui s-o invidiez.

*

În concluzie, eu mă plac, deși nu zilnic, nu pe mine toată și nu chiar oricum. Rămâne întrebarea: când placi altcuiva, lui, lor? Sau cât și cum cântărim părțile bune și pe cele proaste ca să fim siguri că plăcem cui vrem să plăcem?